Skip to content Skip to footer
Temporar închis
strada Mihail Kogălniceanu 17, intrare dinspre strada Eroilor. Toplița, 535700, Județul Harghita, România

Castelul Urmánczy

Castelul Urmánczy din Topliţa a fost construit între anii 1903-1906, în apropierea râului Mureş, la cererea lui Jeromos Urmánczy, nobil de origine armeană după un proiect realizat de arhitectul tirolez Vigilio Giacomuzzi. Istoria castelului este una zbuciumată fiind doar pentru puțin timp utilizat ca reședință. Astfel, la scurt timp după construire, în timpul Primului Război Mondial edificiul a fost folosit ca sediu al Diviziei 14 Infanterie, a Armatei Române.

Proprietarii au revenit în castel abia în jurul anului 1920, pentru ca mai apoi, în 1945 aceștia să fie izgoniți, întreaga avere fiindu-le confiscată. Castelul Urmánczy domina cândva lunca Mureșului cu turnul său zvelt și volumetria jucată, compusă din mai multe volume alipite, animate de un raport plin-gol bine studiat, ce scoate în evidență funcționalitatea spațiilor interioare. Zidurile groase, așezate pe un soclu masiv de piatră, susținute în unele zone de contraforți, erau completate de acoperișul de țiglă și șindrilă străpunse de numeroase coșuri de fum, ce au dat construcției un aer ce seamănă voit cu cel al unui castel medieval. Interiorul castelului nu-și mai păstrează forma de odinioară. Cândva încăperile erau înșiruite în jurul unui impresionant hol central de tip englezesc. De aici se deschidea salonul, o încăpere cu o grădina de iarnă lungă cu vedere spre râul Mureș. În apropiere era și apartamentul proprietarilor. Saloanele bărbătești au fost situate vizavi – pe latura opusă a holului central – tot aici era sala meselor cu ieșire directă în grădină. La etaj, unde ducea o scară impozantă de lemn, erau camerele pentru copii și cele pentru oaspeți. Arhitectul castelului, Vigilio Giacomuzzi a fost inspirat de mai multe curente de stil la modă. Pe fațada de sud-est de deasupra grădinii de iarnă, se remarcă o friză ondulată secesionistă. Alte motive sunt mai aproape de formele mai geometrice ale mișcării, specifice Vienei. Notăm de exemplu brâul decorativ al turnului. Caracteristicile majore ale arhitecturii, postamentele solide din piatră aparentă, acoperișul înalt cu streașina asimetrică coborâtă și învelitoarea din șindrilă, foișorul din lemn sculptat, sunt elemente de arhitectură împrumutate de la clădirile vernaculare. Folosirea lor a devenit comună în Transilvania mai târziu, odată cu activitatea unei noi generații de arhitecți, în special al lui Károly Kós. Tinerii și bătrânul arhitect al castelului probabil au fost influențați de protagoniștii curentului Arts and Crafts finlandez.

Grădina castelului și clădirile administrative

Parcul castelului e de factură istorică cu caracter mixt. Mari suprafețe verzi, copaci plantați des și alei curbe de tipul unui parc englezesc au fost alternate cu zone mai artificiale cu grupuri de flori și statui. Spre nord-vest grădina a fost limitată de un rând de case din centrul localității, aflate în proprietatea familiei Urmánczy. Formarea parcului a început înainte de construirea castelului: o alee dreaptă pornea din poarta casei părintești către un rond central, apoi după o zonă cu scări ea se intersecta cu o alee perpendiculară (azi strada Eroilor), mărginită de gard viu de buxus. Aleea perpendiculară cu aceasta, actuală stradă Victor Babeș a devenit după construirea castelului accesul principal, cu o poartă mare în centrul localității. Casa părintească a fost transformată în hotel. Anexele erau grupate separat în zona sudică și serveau drept casă a servitorilor externi, vila administratorului și grajd (herghelia). Grajdul a avut o arhitectură impozantă cu două rezalituri cu frontoane neobaroce. În apropierea râului Mureș este casa pompelor de apă. Spre partea de nord a domeniului a fost construită în 1862 o criptă a familiei, ce a servit ca biserică catolică până la construirea unui nou lăcaș de cult în 1869.

Perioada comunistă

În perioada comunistă proprietarii au fost izgoniți din castel în 1945, întreaga avere fiindu-le confiscată. De atunci construcția a avut mai multe funcții ce au impus numeroase transformări atât în interiorul cât și în exteriorul clădirii. Începând cu anul 1952 timp de câțiva ani a funcționat ca spital (secția de chirurgie și maternitatea). Pentru a câștiga mai mult spațiu, holul central a fost divizat pe două nivele. Din fostele grajduri a fost amenajată printre altele și secția de sine stătătoare de boli contagioase, obținută prin dărâmarea parțială a clădirii originale. La castel în 1971-1972 au avut loc noi modificări, de data aceasta mai drastice. Intrarea principală de sub turn a fost desființată, terasa nord-vestică dinspre curte a fost închisă și transformată ca atare. Tot atunci a fost modificat și acoperișul: partea nord-vestică inițial mai joasă a fost ridicată cu un nivel pentru trei camere mici. Această modificare a stricat volumetria originală a acoperișului. În interior sala principală a pierdut scara ceremonială din lemn sculptat, acesta fiind înlocuită cu o scară grea de beton, care nu urmărea rampa scării vechi. În 1982 s-a început construirea noului spital municipal, o clădire de patru etaje ce a acoperit faţada castelului. O mare parte a parcului a fost de asemenea distrusă, mai multe clădiri administrative și blocuri fiind construite în vecinătate. Tot atunci au fost desființate aleile ce legau centrul orașului de castel, izolându-l de acesta. În clădirea rămasă fără funcție în 1987 a început formarea unui muzeu cu profil etnografic, dar primul vernisaj a avut loc doar în 1998. În anul 2009 castelul a fost retrocedat urmașilor. Centrul cultural a funcționat în castel până în anul 2013. Momentan castelul este administrat de Asociația Positive Transylvania, începând cu iulie 2020 poate fi vizitat în fiecare weekend.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
RO